index

Sunt o pofticioasă când vine vorba de ronţăieli. Şi când spun ronţăieli nu mă refer la mâncarea care ţine de foame ci la dulciurele şi gustărele calorice. De precizat e faptul că am o tentaţie teribilă să devorez tot ce e nesănătos prin casă. NU, gravidă nu-s dar sunt chestii care îmi fac cu ochiul.

Nu e o tentaţie care duce la salivare excesivă şi incapacitate de a rezista, doar că ştiu că după ruperea sigiliului nu mă voi abţine la puţin. Ca să vă faceţi o idee am în dulap 4 cutii de praline de la firme care nu m-au dezamăgit la calitate, 3 cutii de Pringles, ceva biscuiţi şi nu mai puţin de 12 Kinder Bueno….

Nu le-am luat pentru mine, nu bulbucaţi ochii… O cutie de bomboane are desenat numele finuţei mele, una al mătuşii mele că acuşi e ziua ei iar cadou două îmi aparţin pentru când voi avea curaj şi rezistenţă la consum.

Când vine vorba de Kinder şi biscuiţi, soţul are nevoie de zahăr să reziste turei de noapte. Pe lângă consumul lui odată la câteva zile degust şi eu unul. La Pringles mi-au făcut cu ochiul duminică în market şi de atunci stau cuminţi în aşteptare.

De fiecare dată când tentaţia creşte citesc numărul de calorii şi îmi readuc aminte ora la care sunt. Tentaţia dispare când vrei să ajungi la greutatea ideală.

Sunt curioasă cum rezistă alţii la tentaţiile astea. Nu se ştie când metoda mea va eşua.

 

Sursa foto.

Advertisements